Primiţi cu Steaua României?

„Steaua României”, cea mai înaltă distincţie a ţării, a ajuns subiectul unui proces penibil la Curtea de Apel, de parcă ar fi o motoretă vândută fără acte, în târg la Buhuşi. Decoraţia respectivă i-a fost acordată lui C.V. Tudor de Ion Iliescu pentru merite deosebite în dezvoltarea democraţiei şi integrarea României în NATO. Iniţial, în spiritul dezvoltării democraţiei, liderul PRM îl numise pe cel care i-a prins „Steaua” în piept şandrama bolşevică, cârpă kaghebistă, ţigan rusificat, dar meritele sunt merite. Ulterior, Traian Băsescu i-a retras decoraţia lui C.V. Tudor. Acesta a apelat la Justiţie, iar Curtea de Apel a suspendat acţiunea de retragere a actualului preşedinte.

Dincolo de discuţia dacă C.V. Tudor, campionul înjurăturilor din politica românească, merită decoraţia care a fost acordată şi lui Kofi Annan sau reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, procesul în sine marchează falimentul sistemului românesc de ordine şi medalii.

Deja lista celor decoraţi e o înşiruire de personaje uluitoare, multe căutate de Poliţie. Astfel, printre cei care au primit „Steaua României” se numără şi celebrul Mihai Necolaiciuc, ţeparul care a dat CFR-ului o gaură de aproape un miliard de euro. Omul a primit distincţia din mâna lui Emil Constantinescu, la propunerea Ancăi Boagiu, pe atunci ministru al Transporturilor, probabil pentru că a dus furăciunile pe bani
publici pe noi culmi ale neruşinării. Necolaiciuc este cel care a dotat calea ferată cu nişte utile costume de scafandru şi a transformat complexul Astoria într-un Taj Mahal, unde o pernă era evaluată la 48 de milioane de lei.

Dar performerul în domeniu rămâne Ion Iliescu, care a dat decoraţii la tot poporul, acordând în total peste 66.000 de ordine, medalii şi distincţii. Pur şi simplu, Iliescu decora într-un asemenea ritm încât Monetăria Statului a fost depăşită de situaţie, nemaireuşind să livreze la timp kilogramele de medalii. Că această ploaie de distincţii a căzut peste şoferi sau secretarele unor senatori, n-ar fi nimic.

În fond, ce e un „Serviciu credincios” când ştii să faci o cafea dumnezeiască şi ştii să-i citeşti în ochi dorinţele şefului? Mai grav a fost faptul că decoraţiile au fost folosite pe post de peşcheşuri cu care s-au achitat obligaţii politice, familiale sau de altă natură. Aşa a primit o distincţie Daciana Sârbu, fiica tatălui său, ministrul Ilie Sârbu, pentru „profesionalism în derularea reformelor”. N-a fost uitată nici Rodica Odobescu, fostă directoare Tarom. Compania
era într-o aripă, dar d-na Odobescu s-a distins prin faptul că era cumnata lui Năstase. Constantin Sava, secretar al Senatului, avea un membru credincios cu care alerga angajatele instituţiei, stârnind un scandal sexual
care l-a făcut eligibil pentru o decoraţie.

Alături de Necolaiciuc au mai primit medalii şi Ion Dumitru, fost director al Romsilva, care a dat un tun regiei cu tancul, maşinărie botezată buldozer achiziţionată cu un adaos comercial de 1.700 la sută, şi Traian Oprea, director al Hidroelectrica, care a semnat contractele şi actele de naştere ale băieţilor deştepţi din energie
. Nu trebuie uitat Dorinel Mucea, zis mâna lui DIP, cercetat în prezent în cazul privatizărilor strategice, şi Irina Jianu, fost secretar de stat implicată în scandalul termopanelor lui Năstase. Categoria foşti activişti, foşti securişti e ilustrată de Vasile Bulucea, pe vremuri activist PCR de frunte, şi de magistratul Alexandru Ţuculeanu. Procurorul a instrumentat pe vremea lui Ceauşescu dosarul disidentului Gheorghe Ursu şi, pe vremea lui Iliescu, a primit „Serviciul credincios” pentru „merite avute în îndeplinirea cu imparţialitate a actului de justiţie”.

O parte dintre aceste personaje au primit decoraţii care, pe vreme de război, se acordau ofiţerilor ce se distingeau în lupte directe cu inamicul. Acum, în multe cazuri, singura calitate a celor decoraţi e faptul că s-au distins în diverse lupte politice. Decorarea lor a fost posibilă şi datorită faptului că în România nu sunt, cum există în Spania, de exemplu, mai multe filtre-recomandări pentru primirea unei distincţii. Dar, în final, această inflaţie de medalii le transformă pe toate, la grămadă, în simple tinichele colorate.