luni, 13 iulie 2009

Dinamo şi-a prezentat lotul de jucători pentru acest sezon

inamo şi-a prezentat lotul de 26 de jucători pentru sezonul 2008-2009 abia după etapa a opta.

Dinamoviştii au găsit momentul cel mai potrivit pentru a face poza de grup pentru sezonul 2008-2009. Au ajuns în fruntea clasamentului, la egalitate cu Steaua.

După ce şi-a ales cea mai bună poziţie, căpitanul Bogdan Lobonţ s-a ţinut de şotii, iar ţinta sa principală a fost Cristi Pulhac. Fundaşul nu a scăpat nici la finele şedinţei foto, când a intrat pe mâna celui de-al doilea portar, Emilian Dolha.

Cel mai bine plătit jucător din lotul lui Dinamo, brazilianul Julio Cesar, nu s-a obişnuit cu clima din România încă şi s-a îmbrăcat cu două tricouri, în timp ce ultima achiziţie, Nicolae Mitea, şi-a etalat ghetele cu care promite că va marca gol după gol în porţile adverse.

Lotul lui Dinamo pentru sezonul 2008-2009:

Dragoş Grigore, Silviu Izvoranu, Sergiu Homei, Mourtala Diakite, Gabriel Tamaş, Florin Bratu, Marius Niculae, Lucian Goian, Nikol Vasiljevic, Gabriel Boştină, Adrian Ropotan, Julio Cesar, Florin Matache, Bogdan Lobonţ, Emilian Dolha, Gabriel Torje, Nicolae Mitea, Ze Kalanga, Adrian Cristea, George Blay, Ionel Dănciulescu, Cristian Pulhac, Andrei Cristea, Alberto Thiago, Felix Awoa, Gualberto Campos.