luni, 30 martie 2009

Tot mai mulţi europeni sunt recrutaţi de grupările teroriste

Autorităţile europene sunt tot mai îngrijorate de creşterea numărului teroriştilor racolaţi din rândurile cetăţenilor comunitari. Dacă la
sfârşitul lunii martie directorul CIA, Michael Hayden, declara că organizaţia teroristă Al-Qaida recrutează şi antrenează terorişti cu „alură occidentală”, care ar putea ajunge în SUA fără să trezească bănuieli, un raport al Europol relevă că şi autorităţile din Uniunea Europeană se confruntă cu o problemă similară. Mai exact, documentul
arată că numărul arestărilor operate sub acuzaţii legate de terorism s-a dublat în 2007 la nivelul UE. Cu toate acestea, majoritatea atacurilor comise pe teritoriul comunitar au fost asociate mişcărilor de separatism, informează „EUObserver”. Anul trecut, statele comunitare au raportat Europol un număr total de 583 de atacuri şi 1.044 de suspecţi arestaţi, în creştere cu 24 şi, respectiv, 48 de procente faţă de bilanţul din 2006. Cu toate aceastea, 89% din atacurile raportate au fost asociate violenţelor separatiste din Spania şi Franţa. Doar patru la sută au dintre acestea au avut legătură cu militanţii islamişti. Mai mult, numărul arestărilor operate în rândul extremiştilor musulmani suspectaţi de violenţă a scăzut de la 257, în 2006, la 201, în 2007, în timp
ce explozibilii artizanali reprezintă în continuare mijloacele lor preponderente de acţiune.

STATELE COMUNITARE, ÎN ALERTĂ

În pofida unei aparente descreşteri, o parte din statele UE susţin că ameninţarea fundamentalismului islamic „fie a crescut, fie a rămas cel puţin la un nivel ridicat”. Directorului Europol, Max-Peter Ratzel (foto), susţine că această ameninţare provine „parţial” de la grupările islamiste pakistaneze afiliate al-Qaida, în timp ce europenii sunt recrutaţi în special pentru activităţi teroriste din Irak şi Afganistan, deşi, mai nou, Somalia reprezintă o altă destinaţie pentru militanţii islamişti.

Îngrijorarea autorităţilor europene este explicabilă având în vedere că, în 2007, din cele 1.044 de arestări operate marea majoritate au vizat cetăţeni europeni suspectaţi de apartenenţă la o grupare teroristă. În cazul extremismului islamist, numărul suspecţilor născuţi în spaţiul comunitar şi deţinători ai unei cetăţenii europene pare să fie tot mai mare, mai dezvăluie raportul citat. „Acest fapt ar putea indica o creştere a numărului teroriştilor născuţi în statele UE", a explicat declarat Peter Ratzel.