luni, 30 martie 2009

Conservatorii îşi fac vara sanie

PC discută deja cu partidele parlamentare eventuale înţelegeri pentru alegerile legislative de la
sfârşitul anului. Preşedintele conservatorilor, Daniela Popa, a declarat ieri că formaţiunea pe care o conduce poartă negocieri "la nivel central, inclusiv cu PSD, pentru încheierea unor eventuale înţelegeri la alegerile parlamentare", dar că "nu este nimic concret, nimic bătut în cuie". "Sunt simple discuţii între lideri de partide parlamentare", a precizat Popa, care a adăugat că poartă aceste negocieri deoarece nu îi este indiferent ce se întâmplă cu formaţiunea conservatoare după alegerile locale.