vineri, 18 septembrie 2009

Fondul de salarii al societatilor monitorizate va fi redus

Fondul de salarii pentru trimestrul patru al societatilor comerciale monitorizate conform acordului cu Fondul Monetar International (FMI) va fi diminuat cu 4% daca acestea nu respecta limitele salariale anuale, potrivit unei hotarari aprobate de Guvern la sfarsitul lunii octombrie. Executivul a stabilit, in luna august a anului trecut, o lista cuprinzand 86 de agenti economici ale caror cheltuieli cu salariile sunt monitorizate pentru a se incadra in limitele convenite cu FMI. Prin aceasta initiativa, Executivul are in vedere reducerea arieratelor din economie. Potrivit hotararii din luna octombrie, societatile respective vor bloca o suma de 4% din fondul de salarii al ultimului trimestru din acest an. Aceste sume vor putea fi utilizate doar daca fondul de salarii anual se incadreaza in limitele stabilite. Plafonul anual luat in considerare este cel ajustat in urma externalizarilor. De asemenea, intreprinderile monitorizate nu vor putea efectua angajari pana la sfarsitul acestui an. In cazul in care aceste prevederi nu vor fi respectate, conducerea societatilor respective va fi sanctionata prin diminuarea drepturilor banesti, conform prevederilor Ordonantei de Urgenta 79/2001 privind intarirea disciplinei economico-financiare si alte dispozitii cu caracter financiar. Printre societatile monitorizate se numara Transelectrica, Termoelectrica, Hidroelectrica, Electrica, Nuclearelectrica, Petrom, Transgaz, Distrigaz Nord, Distrigaz Sud, Romgaz, Compania Nationala a Lignitului Oltenia, Compania Nationala a Huilei, Minvest, Remin, Societatea Nationala a Carbunelui, CFR Marfa, CFR Calatori, Posta Romana, Rocar si Aro.