miercuri, 9 septembrie 2009

Balta de bere in ograda unui satean din Harghita

Un autotren cu semiremorca incarcat cu o mie de lazi de bere a intrat, in noaptea de marti spre miercuri, intr-un sant, a rupt un gard si s-a oprit in curtea unui cetatean din localitatea harghiteana Lunca de Sus. Autovehiculul de mare tonaj era condus de Tamas Clement (49 de ani), din Doljesti, judetul Neamt. Soferul plecase la miezul noptii de la Miercurea-Ciuc, unde isi incarcase masina cu lazi cu bere si se indrepta catre Comanesti. Conducatorul a declarat ca a fost orbit de farurile unui autocamion care circula din sens opus pe mijlocul drumului si, dupa ce a virat dreapta, a intrat in sant. Tamas Clement sustine ca a incercat sa redreseze vehiculul, dar nu a mai reusit sa-l controleze. Autotrenul a intrat pe banda opusa, a ajuns din nou in sant, apoi a rupt un gard si s-a oprit intr-o curte. Jumatate din cantitatea de bere pe care o transporta s-a varsat in ograda. Pana in prezent, politistii nu au confirmat versiunea soferului. Testul cu fiola efectuat de Politie a indicat faptul ca Tamas Clement a consumat alcool.