duminică, 16 august 2009

Telefoanele mobile, decodate la cerere de către operator, din septembrie

Utilizatorii de telefoane mobile pot cere operatorilor , din septembrie, decodarea aparatelor, a anunţat Autoritatea Naţională pentru Administrare
şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), în urma întocmirii şi semnării unui cod de conduită între autoritate şi Asociaţia Operatorilor Mobili din România (AOMR).

Începând cu data de 1 septembrie a acestui an, codul de conduită va fi aplicat de operatorii Cosmote, Orange, Telemobil, Vodafone, Romtelecom şi RCS&RDS.

"Din septembrie, fiecare operator semnatar care comercializează terminale codate în reţeaua proprie se obligă să informeze clienţii, la momentul vânzării, dacă telefonul pe care îl achiziţionează este codat în reţea, precum şi despre tariful şi condiţiile de decodare şi să ofere clientului
posibilitatea de a solicita deblocarea chiar la data achiziţiei sau la un moment ulterior acesteia. Deblocarea ulterioară achiziţionării se va face pe baza facturii fiscale sau a certificatului de garanţie al terminalului", se arată în comunicatul ANCOM.

În cazul în care telefonul nu este achiziţionat împreună cu alte servicii de comunicaţii electronice, costurile deblocării vor fi suportate de către operatorul de telefonie mobilă care îl comercializează, iar deblocarea terminalului nu va fi condiţionată de achiziţionarea altor servicii
sau de plata altor tarife.