duminică, 16 august 2009

Monica Iacob Ridzi: O demisie în acest moment ar fi un act de laşitate

Singurul lucru pe care şi-l reproşează şefa MTS în afacerea „2 Mai” este proasta comunicare. În rest, Ridzi se consideră o victimă politică şi mediatică. „Vor urma şi alţi miniştri”, avertizează aceasta.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, are un singur reproş să-şi facă în scandalul legat de organizarea Zilelor Tineretului de la începutul lunii mai: proasta comunicare cu presa. „Am greşit că nu am ştiut să comunic pe acest subiect, că nu am explicat fiecărei persoane în parte, din teama că îmi sunt interpretate cuvintele. Dacă eu aş fi ştiut că am greşit cu ceva în modul în care aceste contracte au fost atribuite, cum au fost îndeplinite al fi plecat imediat”, a declarat aceasta duminică seară în emisiunea „Zig-Zag”, realizată de Ion Cristoiu la Antena 3. Ridzi a spus clar că nu are de gând să renunţe la funcţie decât dacă DNA va cere începerea urmăririi penale în cazul său.

„Eu consider că o demisie în acest moment ar fi un act de laşitate, o recunoaştere a unei vini, a unei fapte penale. Eu am crescut în acest partid în 12 ani. De 12 ani am urcat în partid treaptă cu treaptă. Eu ştiu un singur lucru: că nu este normal să fugi de răspundere. Nu cred că este corect ca atunci când începe o campanie
de presă, un ministru să demisioneze fără să se dovedească dacă e vinovat sau nu”, a declarat aceasta.

În rest, ministrul a spus că este victima unei campanii fără precedent, care are şi conotaţii politice în spate. „Cred că este pentru prima
dată când ne aflăm în faţa unor atacuri atât de virulente la adresa unui tânăr politician. Câte resurse materiale s-au cheltuit pentru a menţine acest subiect viu timp de trei-patru săptămâni. Indiferent ce se spunea, se interpreta. Un demers jurnalistic corect început, s-a transformat într-un atac politic la adresa mea”, a acuzat Ridzi, care a avertizat că vor urma şi alţii: „Credeţi că nu vor urma alţi miniştrii, că nu vor fi atacate şi alte persoane?” l-a întrebat şefa MTS pe Cristoiu.

Ridzi a criticat apoi activitatea comisiei parlamentare de anchetă pe acest subiect. Numai scandaluri acolo, a acuzat lidera PDL. „Din păcate, această comisie din Parlament s-a transformat într-un circ mediatic. Din patru ore şi ceva cât am stat acolo de ziua mea, două sau trei ore s-au certat între ei. Un război al oamenilor politici bătrâni dus prin intermediul celor tineri. Dacă vă uitaţi la ce cuvinte îşi aruncă unii altora, la ce jigniri mi-au fost aduse mie, 90% din declaraţiile pe care le fac (membrii comisiei, n.red.) sunt declaraţii politice. Ei s-au dus acolo cu o opinie deja formată. De ce s-au mai dus acolo? Ei îi văd din declaraţiile pe care le fac că deja ştiu totul”, a atacat aceasta.